
Tot ceea ce trebuie sa știi despre albirea dentară.
Albirea dinților poate fi o modalitate foarte eficientă de modificat culoarea naturală a dinților, modalitate ce nu necesită prepararea suprafeței de smalț a dintelui. Ea nu poate face o schimbare completă de culoare, dar poate lumina nuanța existentă.
De ce aș vrea sa îmi albesc dinții?
Există o serie de motive pentru care s-ar putea să ne dorim albirea dinților. Toată lumea este diferită; la fel și culoarea părului, culoarea pielii, precum și culoarea dinților. Foarte puțini oameni au dintii albi și strălucitori. Dinții noștri își vor modifica nuanța o dată cu înaintarea în vârstă.
Dintii pot fi, de asemenea, colorați la suprafață de produse alimentare și băuturi, cum ar fi ceai, cafea, vin roșu și de coacăze negre. Inclusiv fumatul poate păta dinții.
Igiena deficitară și tartrul pot afecta culoarea dinților. Unele persoane pot avea suprafețele dentare colorate, culoare ce poate fi dobândită în timpul utilizării unor anumite antibiotice, sau pot prezenta mici fisuri în smalț care sunt ocupate de pete de culoare.
Ce implică albirea dinților și care sunt procedurile utilizate în timpul tratamentului?
Albirea profesională este metoda cea mai uzuală de albire a dinților. Medicul tău va fi în măsură să-ți spună dacă ești un candidat optim pentru această manoperă. În primul rând medicul va aplica o folie de cauciuc sau un gel pe gingii pentru a le proteja. După se aplică produsul de albire a dintilor, folosind o gutieră confecționată special. Uneori produsul de albire se poate aplica și fără ajutorul gutierelor.
Ingredientul activ în produsul de albire este, de obicei peroxidul de hidrogen sau peroxidul de carbamidă. Tratamentul poate dura in jur de 3 sedinte, iar in urma acestuia pacientii vor avea dinti cu pana la 3 - 10 nuante mai albi.Albirea presupune deschiderea nuantei de alb cu cateva grade.

Cât durează procedura de albire dentară?
În funcție de metoda de albire aleasă, se poate opta pentru realizarea unei gutiere special concepute după amprentarea în prealabil a dinților și realizarea unui model de lucru pe care aceasta va fi realizată. Procedura de albire în cabinet trebuie continuată și la domiciliu.
Există o procedură rapidă de albire dentară?
DA. Această procedură este realizată tot în cadrul cabinetului de medicină dentară, numai sub supravegherea medicului dentist. Această procedură de albire dentară în scaunul stomatologic poate da rezultate vizibile în câteva zeci de minute.
Medicul dentist va trebui să evalueze statusul dinților pentru a se asigura că tratamentul ales se poate efectua fără riscuri. După evaluarea dinților, în mod normal procedura de albire durează aproximativ o oră.
Înainte de începerea tratamentului se va înregistra în fișa pacientului culoarea dinților înainte de procedurile de albire pentru a stabili punctul de pornire în evaluarea nuanței. Gelul de albire actionează asupra substanței organice din smalț nu asupra substanței minerale care dă rezistența smalțului.
Care sunt efectele secundare? Cât timp vor rămâne dinții albi?
Unii oameni pot găsi că dinții lor devin sensibili la rece în timpul sau după tratament. Alte persoane pot avea un disconfort la nivelul gingiilor, o durere în gât sau pete albe pe linia gingiei. Aceste simptome sunt de obicei temporare și ar trebui să dispară în câteva zile de la terminarea tratamentului. Dacă oricare dintre aceste reacții adverse continuă, ar trebui să mergeți la medicul dentist pentru un consult de specialitate, acesta știind ce metode să folosească pentru a contracara efectele secundare.
Rezultatele albirii dintilor variaza de la persoana la persoana, depinzand de regimul alimentar si de stilul de viata. Efectele dureaza in general aproximativ 2 (doi) ani. Tratamente scurte de albire periodice sunt recomandate pacientilor care consuma multa cafea si alimente colorate, precum si produse din tutun